Glitter Text Generator sandytza: prajituri

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta prajituri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prajituri. Afișați toate postările

Prajitura Petre Roman



De mult vroiam sa fac aceasta prajitura iar acum cu ocazia sarbatorilor de iarna uite ca i-a venit randul. Am luat reteta de pe .Nu stiu ce tava a folosit pentru reteta asta dar mie mi-au iesit trei blaturi foarte inalte asa ca am taiat fiecare blat in doua pe orizontala si am facut doua prajituri.

Aici este Petre Roman :

iar aici cea de a doua prajitura care am umplut-o cu crema de migdale. Eu folosesc o crema deja cumparata se numeste "praline" aici ,si am frecat-o cu unt . Am glazurat-o cu glazura de ciocolata tot cumparata, doar a trebuit sa o topesc si sa o pun pe prajitura. A avut un mare succes aceasta prajitura asa ca am facut bine ca am taiat blaturile.

Eu am folosit tava de 32/22 cm . Asa ca data viitoare cand vreau sa fac doar o prajitura impart cantitatile in jumatate.Aici am sa pun cantitatile exact asa cum am preluat-o.

Reteta:

Pentru un blat (si se fac trei blaturi deci triplati cantitatile )

  • 3 oua
  • 3 linguri apa
  • 6 linguri zahar
  • 5 linguri faina
  • 3 linguri nuca macinata
  • 1 lingurita praf de copt

Tehnica de preparare folosita de mine e diferita de cea din reteta pe care am luat-o.

Prima data se face un blat apoi pe rand celelalte blaturi.

Se separa albusurile de galbenusuri. Galbenusurile se pun intr-o cescuta, iar albusurile se bat spuma cu mixerul. Se adauga zaharul la albusuri si se bat pana devin lucioase. Se adauga galbenusurile , se bat bine apoi se adauga apa treptat.

Pentru urmatoarea etapa nu recomand mixerul pentru ca albusurile se vor lasa.

Se adauga nuca treptat peste oua si se amesteca cu o lingura de jos in sus pana se omogenizeaza. La fel se procedeaza si cu praful de copt si faina .

Se toarna totul intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de 15-20 minute. Se probeaza cu scobitoarea.

La fel se procedeaza si cu celelalte blaturi.

Se pun blaturile pe un gratar si se lasa la racit.

Crema

Reteta de crema eu am facut-o un pic diferita. Am folosit :

  • 500 ml lapte
  • 40 gr amidon
  • 3 galbenusuri
  • 200 gr zahar
  • coaja de lamaie razalita
  • 250 gr unt

Se pun toate ingredientele ,inafara de unt , intr-o craticioara incepand cu faina apoi se pun pe foc la foc incet. Se amesteca continua pana se ingroasa . Se lasa la racit.

Untul se freaca spuma apoi se amesteca cu crema preparata anterior, dar atentie sa fie rece.

Pentru montarea prajiturii avem nevoie de 400 gr zahar pentru caramel , iar pentru glazura folosim cele 3 albusuri ramase de la crema ,batute spuma pe abur impreuna cu 150 gr zahar ,iar pentru decor daca doriti, un pic de ciocolata topita .

Se pune zaharul intr-o craticioara si se pune pe foc. Se amesteca din cand in cand iar cand tot zaharul este topit si are o culoare aurie inchisa se poate inlatura de pe foc.

Se pun doua din cele trei blaturi unul langa celalalt . Se toarna caramelul peste cele doua blaturi in cantitati egale si se niveleaza. Se lasa la racit.

Cand caramelul s-a racit se poate monta prajitura. Se pune un blat cu caramel pe un platou peste care se pune 1/2 din crema preparata. Peste crema se pune al doilea blat cu caramel si restul de crema. Se niveleaza bine apoi se pune ultimul blat cel fara caramel peste care se pune spuma batuta pe abur. Ciocolata se topeste , se lasa un pic la racit sa nu fie foarte calda apoi se toarna peste spuma formand linii. Daca doriti puteti pune ciocolata rasa .

Mini rulade cu ciocolata





Ingrediente
Pentru foaia de blat

  • 2 oua
  • 4 linguri zahar
  • 2 linguri unt
  • 1 lingura faina de migdale
  • 3 linguri faina
Se bat albusurile spuma . Se adauga zaharul , se bate bine cu mixerul apoi se adauga galbenusurile.
Se adauga untul , se bate bine apoi se adauga faina si faina de migdale.
Se toarna torul intr-o tava de 20/30 cm tapetata cu hartie de copt si se coace in cuptor la 180 grade timp de 5-8 minute. Nu trebuie sa se rumeneasca doar sa fie coapta.

Se scoate din cuptor si asa calduta se ruleaza impreuna cu hartia de copt si se lasa la racit.
Se prepara crema .
Avem nevoie de 150 gr frisca lichida si 2 linguri cacao.
Se bate frisca pana devine teapana apoi se adauga cacaoa si se continua sa se bata pana devine o crema omogena.
Se intinde foaia racita si se unge cu crema preparata.

Se ruleaza foaia incepand din partea ingusta. Se ruleaza un sfert de foaie dupa care se taie rulada obtinuta.
Se incepe iar sa se formeze o alta rulada, iar se taie ,si tot asa pana se termina foaia.
Dupa ce s-au rulat toate ruladele se taie in bucati dupa dimeniunea dorita.
Eu am rulat un sfert de foaie , iar rulada obtinuta am taiat-o in trei, apoi din restul foii am facut o alta rulada mai mare si am taiat-o in doua.
Puteti imparti foaia dupa cum doriti ,depinde de dimeniunea ruladelor ce vreti sa le obtineti.

Se face o glazura din :
  • 300 gr ciocolata cu lapte
  • 3 linguri ulei
  • 90 ml frisca
  • 160 gr unt
Se pun toate ingredientele intr-o craticioara si se pun pe foc la foc mic. Se amesteca continuu pana cand toata ciocolata s-a topit. Atentie sa nu fiarba .
Se pun ruladele pe un gratar pus deasupra unei tavi , si se toarna glazura peste ele astfel inca sa acopere ruladele in intregime.
Nu va faceti griji. Toata glazura ce cade se poate recupera dupa aceea.
Daca doriti sa ornati ruladele cu migdale caramelizate , acestea trebuie puse in timp de glazura este lichida.
Dac doriti sa faceti dungi de ciocolata peste rulade , trebuie lasate pana se intareste glazura pe ele apoi cu o lingura se ia glazura si se scurg linii deasupra lor.

Dupa ce glazura s-a intarit se ia fiecare rulada in parte , iar cu partea de dedesupt unde nu a ajuns glazura se baga in glazura , apoi se pun pe o hartie de copt pana se intareste glazura. Dupa ce s-a intarit se pot lua foarte usor de pe harie si se pot servi . Aceasta ultima etapa este obtional .

Muffins cu cocos si nuci








Ingrediente
  • 115 gr zahar brun
  • 150 unt
  • 50 gr nuca de cocos
  • 2 oua
  • 5 linguri lapte
  • 70 gr nuca macinata dar nu foare marunt
  • 130 gr faina
  • 1 praf de copt
  • coaja de lamaie razalita

Untul impreuna cu ouale si zaharul se bat bine cu mixerul pana devine o crema spumoasa.

Se adauga laptele , nuca de cocos, coaja de lamaie si nuca macinata .

Se adauga faina si praful de copt cernute si se amesteca pana se omogenizeaza.

Se pune cu o lingura din aluat sau cu un pos in hartiute de muffins . Se umple 3/4 din inaltimea acestora si se baga la cuptor la 180 grade timp de aprox 15 min. pana se rumenesc deasupra.

Din aceasta cantitate ies 12 bucati.

Savarine







Ingrediente
  • 250 gr faina
  • 15 gr drojdie
  • 200 ml lapte
  • 1 oua
  • 25 gr zahar
  • 35 gr unt

Preparare

Se pune intr-un bol 50 ml lapte caldut, drojdie, un pic de zahar si faina aprox 2-3 linguri. Se framanta pana devine un aluat apoi se lasa la dospit 25-30 minute.

Oul se amesteca cu restul ingredientelor . In poza apar doua oua pentru ca am facut portie dubla. Mi-au iesit 20 de bucati.



Se adauga aluatul dospit peste oua , se amesteca , nu neaparat pana se omogenizeaza, apoi se adauga peste faina pusa intr-un alt bol, sau in cazul meu in robot.


Se framanta bine apoi se pune in forme de savarina unse cu unt . Se umple formele 3/4 din inaltimea acestora.
Se lasa la dospit aprox 15-20 minute dupa care se baga la cuptor la 180 grade pana incep sa se rumeneasca deasupra.

Se scot din forme si se lasa la racit.

Se pot pastra asa intr-o cutie inchisa ermetic pana in momentul folosirii.
Pentru a termina savarinele avem nevoie de un sirop facut cu zahar caramelizat ,apa si un pic de esenta de rom, si frisca batuta. Eu pe langa acestea , am adaugat si dulceata de capsuni care i-a dat un gust mult mai bun.
Deci se face un sirop , cantitatea o alegeti in functie de cate savarine doriti sa faceti.Se caramelizeaza zaharul, apoi se adauga apa si se lasa sa fiarba pana se topeste tot zaharul.La sfarsit se adauga esenta de rom .
Se inmoaie briosele in sirop, le tineti in sirop cateva secunde ca sa se insiropeze bine apoi se scot pe un platou si li se taie capacul de deasupra.
Se pune dulceata intr-un pos cu un dui cu gaura larga , se baga inauntru un savarina si se umple savarina cu dulceata.
Cu un alt pos cu dui in forma de stea se pune frsca peste savarina umpluta cu dulceata. Se pune capacul peste care se pune iar frisca. Deasupra daca doriti puteti orna cu fructe confitate.


Savarinele se pot face si cu aluat de prajitura in loc de aluat dospit.Doar ca cel dospit e mai tare si e mai teapana savarina. .Asta la alegerea fiecaruia.




Bomboane de ciocolata







Am facut astazi aceste bomboane care au fost foarte bune. Am spus ca au fost pentru ca s-au terminat :) .
Nu am sa pun cantitati pentru ca depinde de cantitatea care vrei sa o faci si de formele ce le ai .
Am sa explic procesul de fabricare care este foarte importat sa se urmeze pas cu pas.
Secretul bomboanelor este o ciocolata buna , o umplutura buna si un bun amestec al ciocolatei topite.
Pentru a da forma bomboanelor avem nevoie de forme speciale pentru bomboane .Se gasesc din plastic, din silicon, din policarbonat ...
Se pune ciocolata intr-un bol si se topeste in microunde , 3/4 din cantitatea ei. Se scoate si se amesteca pana cand s-a topit toata ciocolata. Ciocolata puteti folosi cu lapte , neagra , alba ... dupa preferinta fiecaruia.
Atentie trebuie amestecata foarte bine. In cazul in care nu ati amestecat bine, ceea ce se intampla este ca dupa ce aceasta s-a intarit , pe langa ca nu va fii lucioasa , o sa apara niste dungi albicioase pe ea. Tot acest defect rezultat ,este pentru ca untul de cacao nu s-a omogenizat bine cu restul ingredientelor pe care le contine ciocolata.
Imaginati-va ca amestecati ulei cu apa. In momentul cand ati lasat de amestecat , imediat uleiul se separa de apa. Acelasi proces este si in ciocoata ,pentru ca are multa grasime. De aceea imediat ce ati amestecat trebuie sa turnati in forme.
Inca ceva ce trebuie sa stiti inainte de a turna ciocolata . Normal se face cu termometrul ,poate ati auzit. Eu fac fara termometru. Asa m-a invatat un mare cofetar. Atingeti cu degetul ciocolata iar cand o simtiti un pic calduta spre rece, se poate turna . Adica sa nu o simtiti nici calda nici rece.
Trebuie umplute formele cu ciocolata apoi se intoarce forma astfel incat sa curga tot surplusul de ciocolata . Se intoarce deasupra bolului in care s-a topit toata ciocolata .

Cu un spaclu sau o lama dreapta se inlatura toata ciocolata ce se afla pe langa gauri astfel incat in momentul cand scoateti bomboana din forma sa nu aiba aschiute pe langa ea.


Se face o crema din unt si nutela care se freaca bine , se pune intr-un pos de hartie sau o punga gaurita si se umple golurile din bomboane, 3/4 din inaltimea acestora.


Se toarna ciocolata topita astfel incat sa se inchida bomboanele la fund , se bate un pic forma de masa ca sa se aseze crema si ciocolata , apoi se face aceeasi operatie ca si dupa ce am turnat primul rand de ciocolata. Se inlatura su un spaclu toata ciocolata de pe langa gauri .

Se lasa in forme cel putin 30 mim dupa care se intorc si se bat de masa ca sa iasa. Se pot tine la frigider sa se intareasca.


Puteti sa faceti orice fel de umplutura doriti:de cocos amestecat cu unt batut cu zahar pudra, de lichior , de orez cu lapte facut mai gros si macinat cu blenderul , de unt frecat cu zahar si cafea ness...