Glitter Text Generator sandytza: septembrie 2009

Faceți căutări pe acest blog

Prajitura cu vanilie si bezea





Ingrediente

Pentru blat

  • 6 oua
  • 10 linguri zahar
  • 2 linguri cacao
  • 70 gr faina
  • 1 praf de copt

Se separa galbenusurile de albusuri. Albusurile se bat spuma impreuna cu zaharul.

Se adauga galbenusurile, cacaoa si praful de copt si se bate bine.

Se adauga faina ,se amesteca bine , apoi se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se baga la cuptor 180 grade 25 min aprox. Se probeaza cu scobitoarea.

Crema

  • 200 ml lapte
  • 6 plicuri zahar vanilat
  • 4 galbenusuri
  • 2 linguri faina
  • 250 gr unt
  • 200 gr zahar pudra

Intr-un bol se amesteca galbenusurile cu zaharul vanilat, faina apoi se toarna treptat laptele.


Se pune totul pe foc si se amesteca continu pana cand incepe sa se ingroase, apoi se lasa la racit.


Untul se freaca spuma impreuna cu zaharul pudra pana nu se mai simte zaharul. Cand crema s-a racit de tot se adauga treptat peste unt si se freaca bine .

Se toarna crema de unt peste blatul racit si se niveleaza uniform.



Albusurile ramase de la crema se bat spuma pe abur impreuna cu 150 gr zahar .Se fierbe apa intr-o oala apoi se pune bolul in care se bat albusurile si se bate asa deasupra aburilor timp de cinci minute aprox. Pana cand devine bezea.
Se toarna bezeaua peste crema de pe prajitura . Cu o lingura se intinde si se modeleaza dupa gustul fiecaruia . Eu am intins bezeaua neuniform apoi am presarat praf de ciocolata .



Kurtos kolac




Ingrediente
  • 500 gr faina
  • 250 ml lapte
  • 1 ou
  • 25 gr drojdie
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 120 gr zahar
  • 3 linguri ulei
  • sare

Se incalzeste laptele si se amesteca cu drojdia.

Intr-un bol se pune faina. Se faca o gaura in mijloc si se pune oul, sarea, zaharul, vanilia si uleiul iar apoi se toarna laptele.

Se framanta bine, apoi se lasa la dospit .

Cand a dospit se imparte in 4-5 depinde cat de mari ii vreti si se face din fiecare cate un snur gros cam cat degetul mic.

Se infasoara pe un cilindru fie de lemn fie de sticla unse cu ulei, astfel incat sa lasati spatiu cam de 0,5 cm intre dungile de aluat infasurat .

Se unge cu ulei si , se presara zahar apoi se ruleaza cilindrul pe masa de lucru astfel incat sa se uneasca aluatul intre el.

Eu am pus folie de aluminiu pe lemn pentru ca era lemn tratat dar daca e lemn curat nu e nevoie.

Se pune deasupra carbunilor si se rasuceste din cand in cand. Atentie ca se face foarte repede.

Cand este rumenit pe toate partile , se da prin nuca macina si se scoate de pe cilindru.

Tort cu crema tiramisu si blat pandispan





Tortul facut de ziua sotului meu caruia ii doresc la multi ani si multa sanatate si fericire.
Imi pare rau ca nu i-am facut niste poze mai clare dar cum l-am terminat seara , nu aveam lumina suficienta si am zis ca o sa ii fac a doua zi. Asa ca a doua zi am avut multe de facut si am uitat de poze. Asta e. Sper sa se vada cat de cat. Oricum la gust a fost delicios.

Ingrediente pentru blat
  • 6 oua
  • 12 linguri zahar
  • 12 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • 6 linguri lapte

Se separa galbenusurile de albusuri.Albusurile se bat spuma cu sase linguri de zahar.

Galbenusurile se freaca cu restul de sase linguri de zahar apoi se adauga treptat laptele, praful de copt stins cu otet si faina si se amesteca bine.

Se adauga albusurile peste galbenusuri , se amesteca bine , dupa care se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

Se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de 45 min aprox. Pana cand scobitoarea iese curata din el.

Crema

  • 7 oua
  • 500 gr mascarpone
  • 2 plicuri praf de frisca
  • 1 gelatina
  • esenta de vanilie
  • esenta de rom
  • cafea+lapte
  • 8 linguri zahar pudra

Se separa galbenusurile de albusuri. Albusurile se bat spuma , apoi se adauga prafurile de frisca si se bate pana devine ca o frisca teapana.

Galbenusurile se freaca cu zaharul pana isi dubleaza cantitatea. Se adauga mascarpone si se amesteca pana devine o crema omogena. Se adauga esenta de vanilie.

Gelatine se pune intr-o cana cu un pic de apa rece. Se amesteca bine apoi se toarna peste ea un pic de apa fiarta. Se amesteca bine si se adauga peste galbenusuri.

Se amesteca galbenusurile cu albusurile.

Se prepara cafeaua si se amesteca cu lapte apoi se adauga esenta de rom.

Se taie blatul in trei pe orizontala si se aseaza pe rand, intr-o tava cu pereti desmontabili. Se insiropeaza cu cafeaua , iar peste primul rand de blat se toarna jumatate din crema de mascarpone. Se pune al doilea rand de blat , se toarna restul de crema peste care se pune ultimul rand de blat. Daca crema este prea moala se pune tortul un pic la frigider dupa fiecare rand de crema pusa.

Se pune tortul la frigider pana se prepara glazura de ciocolata.

  • 200 gr ciocolata
  • 120 gr unt
  • 4 linguri ulei
  • 100 ml frisca lichida

Se topesc toate ingredientele la foc mic sau in bain marie. Important e sa nu fiarba.

Se scoate tortul din frigider se pune pe un gratar suprapus pe o tava si se toarna ciocolata peste tort astfel incat sa acopere tot tortul.

Se orneaza cu royal icing sau glace ii mai zic eu , si trandafiri din pasta de lapte praf.

Pasta de lapte praf II

Am incercat o gramada de retete de pasta de lapte praf ca m-am ganditca o sa imi mai fie mai usor sa o prepar . E drept am gasit cateva ,toate mai usor de preparat dar nu mai usor de lucrat cu ea. Asa ca am revenit la vechea mea reteta invatata cu cativa ani in urma, de la un batranel expert in asa ceva.
Pentru cele care lucreaza celelalte retete va sfatuiesc sa probati macar odata metoda asta sa vedeti diferenta.
Cum nu e nevoie de o cantitate exacta si depinde de cat vreti sa faceti , eu va pun aici cantitatea ce am facut-o eu din care ies aproximativ 8-10 trandafiri mari plus frunze . Deci o cana de zahar se pune intr-o craticioara de inox si se acopera cu apa.
Se pune pe foc si se lasa la fiarba pana incepe sa se cristalizeze zaharul.


Apoi incepe partea unde trebuie sa fiti foarte atenti . Cand zaharul fierbe pregatiti o cana cu apa rece, apoi bagati degetele in apa rece si repede in zahar astfel incat sa luati zahar cat prindeti cu trei degete, apoi bagati repede in cana cu apa rece. Nu va fie frica ca nu va ardeti.Daca totusi nu indrazniti , luati cu o lingurita si bagati in apa rece. Cand puteti face bilute cu zaharul si il puteti intinde intre degete ca un fir atunci este gata. Nu trebuie sa fie foarte tare.



Cand ati obtinut aceasta compozitie adaugati o lingurita de otet in zahar si lasati sa mai dea un clocot. Daca vi se para ca e prea tare zaharul cand il probati , adaugati cu o lingura apa. Daca inca nu se face bilute , mai lasati sa fiarba.

Dupa ce zaharul este gata , se lasa sa se raceasca bine. Dupa ce s-a racit se amesteca cu o lingura de lemn pana devine alb, apoi se va intari , continuati sa frecati pana cand se inmoaie din nou si devine ca o crema .


Cand ati obtinut acea crema se poate amesteca cu lapte praf. Se toarna pe masa de lucru lapte praf apoi se toarna zaharul. Se framanta pana nu se mai lipeste . Va recomand sa nu il framantati tot pana nu se mai lipeste . Framantati o parte , iar cealalta o lasati deoparte pentru a evita intarirea pentru ca se intareste foarte repede. Daca s-a intarit inainte sa terminati de modelat , inercati sa o framantati bine in mana , pentru ca cu caldura mainii se inmoaie si inca mai puteti lucra cu ea dar nu foarte mult timp.
Va pun aici trandafirii facuti cu aceasta pasta .

Ton la gratar cu usturoi




Ingrediente
  • 2 felii de ton de marimea dorita
  • 5 catei de usturoi
  • sare , piper
  • 50 ml ulei
  • 1 lingura patrunjel

Se incalzeste gratarul bine si se unge cu o lingura de ulei.

Tonul se sareaza si se pipereaza dupa gust (de preferinta sare mare). Cand gratarul este bine incins se pune tonul. Se lasa sa se rumeneasca pe o parte si pe cealalta.

Intr-o tigaie se pune uleiul la incins. Usturoiul se taie marunt si se pune in uleiul incins. Se adauga patrunjelul si se lasa pana cand usturoiul incepe sa prinda foarte putin culoare dar nu foarte tare pentru ca el continua sa se prajeasca dupa ce il luati de pe foc.

Cand tonul este prajit se pune pe farfurie se impunge cu furculita si se pune uleiul cu usturoiul si patrunjelul astfel incat sa intre bine in gaurelele facute cu furculita.

Se serveste cu o salata , rosii si lamaie.

Placinte de cartofi cu bacon si branza



Am vazut aceasta reteta pe blogul Izabelei si mi s-a parut foarte interesanta. Dupa ce am facut-o am ramas surprinsa de bune ce au iesit placintelele. Eu e drept ca am mai schimbat un pic reteta dar foarte putin. Depinde doar de gustul fiecaruia. Deci am folosit:
  • 1 kg cartofi
  • 150 gr cascaval
  • 30 gr branza de oaie
  • 4 linguri cu varf de faina
  • 2 oua
  • 100 gr bacon
  • sare,piper

Preparare

Se curata cartofii, se spala, se taie bucatele si se pun la fiert in apa cu sare.

Baconul se taie cubulete si se prajeste in tigaie.

Cand cartofii s-au fiert, se scurg de apa si se freaca bine ca pentru un pireu de cartofi.



Cascavalul se razaleste, se amesteca cu branza de oaie , ouale, baconul prajit si faina. Se amesteca bine apoi se adauga cartofii frecati.

Se potriveste de sare si piper , apoi se fac discuri de cca 20 cm diametru si groase de cca 1,5-2 cm , se aseaza pe o tava tapetata cu hartie de copt si se baga la cuptorul preincalzit la 200 grade aprox. 35-40 min pana se rumenesc.

Cremes



Ingrediente

Pentru foi
  • 2 oua
  • 100 ml lapte
  • 1 praf de copt
  • 5 linguri untura
  • 450 gr faina
  • Se amesteca toate ingredientele inclusiv untura si se farmanta pana devine un aluat elastic si lucios.

    Se presara faina pe masa de lucru si se rastoarna aluatul.

    Se intinde o foaie , se unge cu untura topita , si se impatura in trei.

    Se mai intinde odata foaia , se mai unge odata cu untura si iar se impatura in trei. Aceasta operatie se face de trei ori.

    Se pune aluatul impaturat pe o foaie de copt si se baga la rece pana se prepara crema.

    Pentru crema avem nevoie de :

  • 2 l lapte
  • 2 cani zahar
  • 3 galbenusuri
  • 2 budinci de vanilie
  • 4 plicuri de zahar vanilat
  • 4 linguri faina
  • Se pune laptele la fiert lasand 0,500 l intr-un bol unde se adauga budincile, faina, ouale, zaharul si vaniliile . Se amesteca bine iar cand laptele a inceput sa fiarba se adauga totul in oala si se amesteca la foc mic. 

    Se lasa sa fiarba amestecand continu pana se ingroasa ca o budinca.

    Se scoate aluatul de foi de la rece , se imparte in doua si se intind doua foi.

    Se pun pe rand intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se baga la cuptor la 190 grade pana se rumenesc.

    Intr-o tava se pune folie transparenta si se toarna toata crema in ea. Peste crema se pune o foaie coapta si se lasa sa se raceasca. Cand s-a racit se baga la rece timp de cel putin 1,5-2 ore.

    Dupa ce a trecut acest timp , se scoate si se intoarce pe o tava.

    Se pune un strat de frisca pe deasupra , eu am folosit un plic de frisca cu 150 ml lapte , iarpeste frisca se pune jumatate din foaia ramasa sfaramata. Peste foaia sfaramata se presara zahar pudra.